Palatul Somanescu
Adresa: Strada C.A. Rosetti Nr. 35 | Ani in existenta: 1900-Prezent |
Adresa alternativa: Strada Clementei | Google Maps |
In cladire au functionat: Sediul Ambasadei Vietnamului. |
Casa Sava Șomănescu. Sava Șomănescu a profesat ca magistrat în orașul Craiova și a deținut și funcția de președinte al Societății Agrare iar din veniturile acumulate a dobândit numeroase proprietăți devenind un mare moșier. S-a stabilit în București unde și-a construit această casă pe strada Clemenței (azi C.A. Rosetti) nr.35 iar în orașul Constanța a construit o altă clădire ajunsă monument istoric datorită arhitecturii sale deosebite. Această splendidă casă din București a fost construită după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Casa atrage atenţia nu numai prin dimensiunile ei, dar și prin bogata decorație a fațadelor. În interior, plafonul dormitorului și pereții holului central au pictura realizată în stil Secession. În 1917 casa a fost cumpărată de omul politic George G. Mironescu, fost prim ministru al României. Azi, casa Șomănescu, mai bine zis palat, găzduieşte sediul Ambasadei Vietnamului. Daniel Craitoiu
Links:
[https:// Palatul Șomănescu]