Podurile Bucureștiului
„Podurile” din Bucureștiul de altadata
Intelesul cuvantului „pod” a fost in vremuri vechi, in afara de acela de pod peste o apa si de drum principal, sosea. Acele drumuri care legau orasul de drumuri importante aveau statut de „pod domnesc”. Numele de pod venea de la faptul ca aceste drumuri erau „captusite” cu busteni ceea ce le dadea aspectul de pod. Cel mai cunoscut este Podul Mogosoaiei, sau Mogosoi(viitoarea cale a Victoriei). Majoritatea numelor acestor strazi au fost schimbate prin decret regal la sfarsitul Razboiului de independenta si multe il poarta pana in ziua de astazi (Rahova, Plevnei, Victoriei). Bucurestii aveau 5 poduri, adica cinci strazi lungi care legau centrul cu periferia si inlesneau transporturile. Aceste cinci poduri erau:
1. Podul Calicilor 2. Podul Târgului de Afară 3. Podul Șerban-Vodă 4. Podul de Pământ 5. Podul Mogoșoaei
Podul Calicilor este actuala Calea Rahovei. Din vechime, pe cat se stie din secolul al XVI-lea, pe o foarte intinsa portiune de pamint, unde la un moment dat se aflau strazile : Emancipata, Egalitatei, 11 Iunie, Calea Rahovei, Antim, Justitiei, etc. si pana in Tigania Mitropoliei, care era sub dealul Mitropoliei, se aflau sute si sute de cocioabe, bordie, cäsute foarte mici, unde locuiau calicii. Acestia se sculau cu noaptea in cap si porneau dupä cersit. Ei aveau un staroste si constituiau o breasla. De atunci a ramas vorba : „Mai Mare peste cei mici, staroste de calici”. Dar cu vremea, MitropoIitii si boierii au inceput sa Impinga pe calici afara. Deposedati cu forta de locurile pe care le ocupau, calicii au disparut treptat, goniti de boieri si autoritati, asa ca la anul 1741 Podul Calicilor era deschis, podit- tot, având „canale” pe dedesubt pentru deversarea apei (de ploaie) In Dâmbovita. Mai tärziu, nu se stie din ce fantezie, s-a numit Podul Calitiei apoi strada Craiovei si mai tirziu calea Rahovei, nume pe care l-a primit in urma razboiului de la 1877-1878.
Podul Târgului de Afară. Acesta este Calea Mosilor de astazi. Acest pod a plecat de linga Curtea Domneasca, adica de la gardurile care desparteau viile domnesti. Initial podul pornea de la punctul unde a fost strada Decebal la stänga si C alea Väcäresti la dreapta(Pe acea vreme, calea Vacaresti se numea, asa e banuiala „Drumul care duce la Sarbi”). Mai tirziu calea Mosilor pleca de la Bazaca, adica din piata Sfintului Anton. Initial intre aceastä piatä si Sfantul Gheorghe Vechiu (locul initial de pornire a podului) erau terenurile Curtii Domnesti. Podul Tärgului de Afarä a inaintat repede, fiinca era foarte animat. La inceput, el nu a fost croit decat panä la biserica Sfintilor, unde era bariera orasului apoi imediat oborul pe proprietätile domnesti. Aceastä bisericä se numea pe atunci biserica Sibilelor. Dar oborul a fost impins mereu mai departe, fiindcä desvoltarea comertului inmultea cladirile si populatia neincetat. Animatia acestui pod era provocatä de faptul cä era in legaturà cu trei tärguri: 1.Oborul, 2. „Targul Dinauntru” care era längä Curtea Domneasca, 3. „Targul de Sus” care era in cartierul negustoresc, cuprins intre biserica Coltea si partea de räsärit a Curtii Domnesti, adica pärtile numite Piata Lupoaicei(astazi Piata Roma), parte din strada Coltei, strada Sfintilor, etc. Cand s-a podit acest pod, s-au täiat din pädurile Ilfovului, Vlascei, Dâmbovitei, 13600 de podini, fiindca strada avea atunci lungimea de 1462 stânteni. Dar cu toatä podeala, oamenii nu puteau trece pe acest pod decat insotiti de masalagii, caci altfel si-ar fi frânt picioarele in gäurile podelelor. Podul Târgului de Afară a apărut în timpul domnitorului Şerban Vodă Cantacuzino (1640 – 1688).
Podul Serban-Vodä. - Acesta este podul care inainte de Hengherliu, era calea cea mai de capetenie a Bucurestenilor. Pe acest pod intrau domnti cei noi numiti de la Constantinopol, pe acest pod veneau trimisii dela Tarigrad, pe acest pod se aduceau firmanele sultanului. Lumea alerga si venea din toate partile, cum se alerga mai tarziu pe calea Victoriei de cite ori erau särbärori nattonale sau evenimente mai deosebite. Nu exista se pare nici un document care sa explice de ce a purtat numele de Podul Serban-Voda. Se stie ca era utilita veche, dar de care domn a fost croit nici o vorba. Curtea Domneasca, numita mai tarziu Curtea Veche, avea doua porti, una la intersectia strazii Carol cu strada Smardan, numitä „Poarta de Sus” si alta la sud, numita „Poarta de Jos” aflata cam in dreptul punctului unde incepa calea Serban-Voda. Din acest loc incepea o ulita care mergea dea lungul Dambovitei si cotea impreuna cu ea. Pe portiunea de loc cuprinsa intre strazile Patria, calea Serban-Voda, calea Väcaresti si Jicnita, se aflau viile Domnesti. Pe locul unde se afla (pana in 1940) strada Bazaca si imprejurimi erau locurile Gradistemlor, boieri din Gradistea ; acestia erau armasi din tata In fiu, adica pazitori ai puscariei care se afla unde se afla strada Patriei. In anul 1776, Alexandru Voda Ipsilante a pus sä se cladeasca casele Beilicului, adica casele in care aveau sa poposeasca de aici inainte toti turcii veniti de la Tarigrad co misiuni pasale, mumbasiri, etc. ; acestia stateau aci intretinuti pe socoteala Domnitorului. De atunci Podul Serban-Voda a primit numele de Podul Beilicului. Casele Beilicului erau asezate aproape de punctul unde se afla podul peste Dambovita (Serban-Voda). Aceasta cale era intretinuta cu cea mai mare ingrijire, podelele de lemn reparate intruna de catre detinutii puscariei, fiindca pe aici veneau toti oaspetii distinsi si musafirii de la Constantinopole. Podul de Pamánt. Despre acest pod, care nu a fost niciodatä podit cu podele si ursi, ci numai batut cu pietris, nu se gasesc prea multe documente istorice. In ziua de astazi pe locul in care acest pod exista mai multe strazi si stradute noi si de asemenea „marele bulevard” care In urma räsboiului dela 1877-78 a primit numele de Calea Plevnei.