Palatul Regal

Adresa: Calea Victoriei Nr. 49-53	Ani in existenta: 1821-Prezent
Adresa alternativa: Calea(Podul) Mogosoaiei Nr. , Calea Victoriei Nr. 59(1911)	Google Maps
In cladire au functionat: Casa Golescu, Palatul Domnesc

Casa Golescu si Palatul Domnesc[edit | edit source]

Casa care a devenit mai târziu o parte din Palatul regal a aparținut Boierului Dinicu Golescu, care a vândut-o statului in 1851. Statul a instalat in ea, rând pe rând, o scoală Militara, o cazarma, un spital, un comandament al armatei, iar mai târziu devine reședința princiara a Voievozilor Alexandru Ghica (1856-1858) si Alexandra Cuza (1859-1866).

Încăperile vechii case Golescu, cu excepția "salonului" (mai târziu, biblioteca Regelui Carol) nu erau prea mari, însă de proporții plăcute. In fata încăperilor care dădeau spre nord, se afla o mica construcție care servea drept corp de garda. In fata ferestrelor camerelor de jos se afla pe o piață părăsita, murdara, unde țiganii își aduceau vitele. Aceasta piață a fost in anii dinainte una dintre piețele mici de la periferia orașului. Intr-una din aceste încăperi, Printul Alexandra Cuza a fost arestat in noaptea de 11/23 Februarie 1866. In jur de 3.30 dimineața, un batalion de vânători sub comanda maiorului G. Lecca, se postează in spatele Palatului, in timp ce o trăsură condusa de comerciantul Chirița Tudor, aștepta semnalul la intrarea Parcului Schlater(mai târziu Aleea Carmen Sylva) in spre Str. Brezoianu/Cișmigiu. Conspiratorii : Maiorul G. Lecca, însărcinat cu garda Printului si căpitanii Pillat, Costinescu si Lipoianu au intrat in dormitorul Principelui care era însoțit de amanta sa, Principesa Maria Obrenovici. Aceștia i-au prezentat printului documentele întocmite pentru abdicare, pe care printul le-a semnat fără nici o împotrivire. Printul părăsește imediat Palatul, iar câteva zile mai târziu pleacă in străinătate, unde moare in 1873, fără a își mai revedea tara. Cu toate el a cerut reîntoarcerea de nenumărate ori, nu i sa permis reîntoarcerea in tara.

Coroana României a fost oferita Principelui Carol de Hohenzollern, care a sosit la București in primăvara anului 1866. El si-a făcut intrarea pe Podul Mogoșoaiei, dar a fost prost impresionat la vederea Palatului Domnesc, viitoarea sa reședință regală: o clădire simpla cu un etaj, zugrăvită într-o culoare albastru-cenușiu.

Vechiul Palat Regal[edit | edit source]

In primnl an de domnie, Printul Carol s-a ocupat de transformarea palatului, din vechea casa Golescu, intr-o adevarata resedinta regeasca. In 1867 a adaugat o aripa noua si o constructie centrala pentrn a lega cele doua cladiri laterale, organizand in acelasi timp un parc si o gradina, toate terminate in 1883. Palatul regal cu constructii adungate si suprapuse, nu avea un aspect omogen si nici proportii grandioase, dar interiorul era intr-adevar regesc.

Aripa stanga (care avea un ceas) unde se arbora steagul pentrn semna1area prezentei Familiei Regale, se compune dintr-un parter (unde se afla cancelaria Palatului biroul Maresalului, birourile casei civile si militare regale), si un etaj, (unde se aflau apartamentele ocupate de la 1873 pana in 1915, de catre Regale Carol si Regina Elisabeta, bibliotecile, salile de receptie, salonul de muzica, dormitorul, salonul chinezesc, salonul japonez, salonul rosu, etc.).

In cladirea centrala, se aflau vastele sali de receptie, rezervate festivitatilor insemnate, si de asemenea o imensa snfragerie; o scara somptuasa de marmora ducea sala tronului care se afla la primul etaj si era bogat decorata.

Aripa dreapta, era constructia cea mai recenta, si servea drept Corp de Garda; la etaj, se aflau apartamente luxoase pentru oaspetii de rang inalt. Palatul Regal era inchis publicului ; putea fi vizitat insa cu o autorizatie speciala, ceruta in scris Directorului Palatului.

lntrarea in aceasta aripa, era pe partea stanga. Scara era larga, si ducea la un pod unde erau pastrate provizoriu steagurile din sala tronului, (sala care a ars in 1927, si care nu a mai fost refacuta niciodata in forma originala) In capatul scarii erau doua manechine a unor cavaleri feudali. In stanga se afla un mic vestibul care ducea la o sala circulara numita "Rotonda". Pe jos era un imens covor persan si doua vaze persane pe margini. In aceasta incapere se afla celebrul tablou din seria "Nativititea" de El Greco. Tabloul are o marime de 30 de metri. De fapt acest tablou este unul din cele cinci tablouri numite "Nativity of Jesus" pictate de El Greco intre 1603 si 1605. Cele cinci picturi au fost concepute pentru altarul bisericii "Santuario de Nuestra Señora de la Caridad" din Illescas, Toledo. De fapt "Nativitatea si inca trei tablouri din serie se afla inca in Toledo. Al cincilea tablou care se gaseste in prezent la Muzeul de Arta din Bucuresti se numeste de fapt "Marriage of the Virgin", Căsătoria fecioarei". (Subiectul tratat este si religios si profan ; in mijlocul tabloulni, Fecioara in vestminte rosii (carminul s'a intins si asupra culorilor din prejur) se apleaca paste noul nascut, desfacandu-i scutecele.) Celalalte trei tablouri din Rotonda sunt: "Sf. Francisc in Extaz" de Giovanni Francesco Barbieri, "Isus in Mormant", compozitie splendida a lui Taddeo Zuccaro si "Legenda fiului ratacitor" de Sebastiano del Piombo, (1486-1547).

Din Rotonda se ajungea printr-un mic vestibul in "Salonul Galben". Acesta era in timpul Regelni Carol, "Sala de biliard", iar in timpul Regelui Ferdinand, o sufragerie. Pe vremea lui Carol al II-lea aceasta incapere a fost camera de lucru a "Inaltei Regente". Tapetele, draperiile, matasurile, totul era de culoare galbena, de unde si numele de "Salonul Galben". Iesind din "Salonul Galben" pe stanga este "Salonul Chinezesc".

Acesta tontinea o colectie bogata, de obiecte pretioase de aur argint si portelan: cupe de bronz, evantailuri, brule-parfum, statuete budiste, candele, sfesnice, pavaze, sulite, cutite, cadelnite frumoase, mobile de lac negru, cu picturi, incrustatii si aplicatii de aur.

Din Salonul chinezesc intram in dormitorul folosit de catre Printului Ferdinand, inainte de a se casatori. Usa din fund a acestei camere corespundea direct cu scara de la intrare, si era mascata de un gobelin superb din secolul al XV-lea. Pe peretele, din stanga, se aflau doua acuarele de Preziosi, una din 1868, alta din 1869, reprezentand cartiere vechi din Bucuresti, azi disparute. Alaturi, se afla un simplu "Salon Japonez", din care se putea ajunge din nou la vestiar. Intrand din nou in Salonul Galben, si iesind pe usa opusa intram in Palatul propriuzis.

Prima incapere este "Salonul Rosu", unde de obicei lucra Patriarhul. Pe perete, era expus un portret al Regelui Carol, copil, si alte portrete din Familia Regala: Printul Leopold, Principesa Maria-Stefania, regina Portugaliei, (Sora Regelui Carol), Carol-Anton de Hohenzollern, (tatal Regelui). Aici se afla de asemenea un portret al Reginei Stefania, expus pe un chevalet, bogat impodobit cu insignele regesti.

In incaperea urmatoare se afla Biblioteca. Acesta camera avea decoratii remarcabile toate realizate la indicatiile Regelui Carol, care era un mare admirator al sculpturii in lemn. Lemnaria era o adevarata, capodopera : panourile, balustradele cu colonete, scara, toate au fost montate si sculptate cu maestrie de catre bavarezul Martin Stohr(1819-1896). lntreaga lemnarie in stilul Renasterei germane, era de-o maretie extraordinara; peretii si plafonul prezintau o combinatie fericita de lemn deschis si inchis. Stilul era foarte "curat" si de-o infatisare "grava". Bibliotecile enorme, masive, ascundeau peretii. In ele erau carti rare, legate regeste in piele aurita si culori incbise. Corpul superior al bibliotecii era accesibil prntr-o galerie la care se ajungea printr-o scara in spirala, mascata intr-un colt. In bolta scarii se afla statuia lui Sf. Gheorghe doborind balalaurul, aproape in marime naturala si sculptata in intregime de mana lui Martin Sthor. Bogatia, gravitatea, caracterul sever, armonia acestei sali, faceau ca aceasta incapere sa fie opera cea mai desavarsita a Palatului.

Martin Stöhr

"În anul 1866, sculptorul în lemn, bavarezul Martin Stöhr (1819-1896) l-a însoţit în România pe prinţul Carol I de Hohenzollern, iar după doi ani a fost numit „sculptorul Casei princiare din România”. Stöhr lucrase o perioadă la castelul Sigmaringen pentru Carol I, recomandat fiind de către regele (apoi împăratul) Wilhelm I al Prusiei. Tânărul Stöhr condusese lucrările de tâmplărie de la castelul acestuia, Babelsberg din Germania.
În România a lucrat în slujba regelui Carol I timp de 30 de ani, atât pentru Palatul Regal din Bucureşti, cât mai ales, pentru reşedinţa de vară a acestuia, castelul Peleş, unde a deţinut funcţia de director al lucrărilor de construcţie şi amenajare.
Idealul artistic al sculptorului a fost creaţia Renaşterii germane, trăsăturile acestui stil fiind regăsite în toate lucrările sale de ebenisterie. Din păcate, numeroase piese de mobilier, lambriuri, uşi si portaluri, au dispărut de la Palatul regal, o dată cu incendiul din anul 1926.
Mobilier de o rafinată compoziţie artistică se păstrează în Castelul Peleş, precum şi lucrarea de o mare măiestrie şi minuţiozitate, uşa sculptată în lemn a intrării de onoare.
Foarte personalizate, mobilele lui Stöhr se caracterizează prin abundenţă ornamentală. Sculptura desăvârşită şi ştiinţa folosirii unei asimetrii volumetrice, cu altoreliefuri şi ronde-bosse-uri conferă pieselor în stil Renaştere germană, o notă esenţial barocă.
Pentru serviciul credincios şi talentul său, sculptorul şi arhitectul Martin Stöhr a fost distins cu mai multe ordine şi medalii: Carol I i-a decernat ordinul Steaua României în grad de cavaler, ordinul Coroanei în grad de ofiţer, iar prinţul Karl Anton de Hohenzollern, i-a înmânat Medalia de Aur . De la regele Suediei va primi ordinul regal Wasa, iar împăratul Austro-Ungariei îi va inmâna Crucea de cavaler al ordinului Franz Josef."

Noul Palat Regal[edit | edit source]

Fig 01
Fig 02
Calea Victoriei/ Podul Mogosoaiei, Casa Golescu viitor Palat Regal construita 1812-1815. Anul 1866
1866 In fata Palatului Domnesc dupa sosirea regelui.
Fotografie de presa din 1930, imediat dupa sosirea Regelui Carol II in Bucuresti. Garzi in curtea palatului pentru protectie.
Fotografie de presa din 1940. Imediat dupa cutremur, cateva ferestre sparte la et. 2.